LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (**republicată**)(*actualizată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap


Capitolul I Dispoziţii generale, definiţii şi principii 
Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 275/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2007 pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale ale unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 24 iulie 2007.

Articolul 1 Prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora.

Articolul 2

(1) Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.———-Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010.

(2) De dispoziţiile prezentei legi beneficiază copiii şi adulţii cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România.

Articolul 3 Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:

  1. a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;
  2. b) prevenirea şi combaterea discriminării;
  3. c) egalizarea şanselor;
  4. d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;
  5. e) solidaritatea socială;
  6. f) responsabilizarea comunităţii;
  7. g) subsidiaritatea;
  8. h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap;
  9. i) interesul persoanei cu handicap;
  10. j) abordarea integrată;
  11. k) parteneriatul;
  12. l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;
  13. m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;
  14. n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;
  15. o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare;
  16. p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

Articolul 4 Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte.

Articolul 5 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:

  1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap – accesul fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
  2. accesibilitate – ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în societate;
  3. adaptare – procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;
  4. adaptare rezonabilă la locul de muncă – totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;
  5. angajare asistată – opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare;
  6. asistent personal al persoanei cu handicap grav – persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;
  7. asistent personal profesionist – persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege;
  8. asistenţă vie – include asistenţa animală, ca de exemplu, câinele-ghid;
  9. atelier protejat – spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale şi în unităţi de învăţământ speciale;
  10. bugetul personal complementar – stabileşte limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcţie de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse şi a taxei pentru abonamentul la curentul electric;
  11. căi şi mijloace de acces – elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice şi care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;
  12. cerinţe educative speciale – necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistenţă complexă de tip medical, social etc.;
  13. clădiri de utilitate publică – clădirile aparţinând instituţiilor publice şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii;
  14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap – organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin prezenta lege;
  15. contractare – procedura de finanţare/cofinanţare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii;
  16. dizabilitate – termenul generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, definite conform Clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care relevă aspectul negativ al interacţiunii individ-context;
  17. egalizarea şanselor – procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap;
  18. incluziune socială – setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;
  19. indemnizaţie lunară – prestaţia socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de şanse, asigurarea unei vieţi autonome şi favorizarea incluziunii lor sociale;
  20. integrare socială – procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor;
  21. însoţitor – persoana care acompaniază persoana cu handicap şi care beneficiază de drepturi în condiţiile prevăzute de lege;
  22. loc de muncă protejat – spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces;
  23. manager de caz – membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează şi evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum şi măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;
  24. plan individual de servicii – documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung, precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru adulţii cu handicap, prin care se realizează activităţile şi serviciile precizate în programul individual de reabilitare şi integrare socială;
  25. program individual de reabilitare şi integrare socială – documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile şi serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;
  26. reprezentant legal – părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap;
  27. şanse egale – rezultatul procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;
  28. tehnologie asistivă şi de acces – tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
  29. unitate protejată autorizată – operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.

Capitolul II Drepturile persoanelor cu handicap

Articolul 6 Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:

  1. a) ocrotirea sănătăţii – prevenire, tratament şi recuperare;
  2. b) educaţie şi formare profesională;
  3. c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională;
  4. d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;
  5. e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
  6. f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;
  7. g) asistenţă juridică;
  8. h) facilităţi fiscale;
  9. i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Articolul 7

(1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

(2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii.

Articolul 8

(1) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale au obligaţia să asigure, potrivit prezentei legi, condiţiile necesare pentru integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap.

(2) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap elaborează politici şi asigură monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap.

(3) În vederea realizării dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate încheia parteneriate cu organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau care desfăşoară activităţi în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.